Membrii formaţiei

0

Membrii formatiei sunt:
-
Cristian Wagner-Rutsanu, nai, fluier, caval, saxofon, flaut, compozitie, fondatorul grupului. Muzician roman, nascut pe 25.XII 1979 in Maidanpec, Serbia, in Valea Timocului, o zona autentica romaneasca.
                     

A inceput sa cante la fluier avand varsta de 5 ani si primele melodii le-a invatat de la bunicul sau, un om foarte cult si talentat, care era un muzician bun si luptator pentru drepturile romanilor. In anul 1997 se inscrie la liceul de muzica KORNELIE STANKOVIC din Belgrad, sectiunea de saxofon jazz si incepe sa experimenteze cu fuziunea de stiluri muzicale, mai precis muzica populara romaneasca si jazz. In anul 2000 formeaza formatia VALACHIAN GROOVE, are a fost compusa de saxofon, baterie si chitara-bas, experimentand cu stilul drum and bass si armoniile din jazz si introducand elementele melodice traditionale romanesti. In anul 2001 si 2002 ceasta formatie a participat la Simpozionul  international MAIDAN ART, in Maidanpec, unde a performat un concert dedicat spiritualitatii romanesti, sub denumirea de POMANA- LUMINA LA
CAPATUL DRUMULUI-INCEPUTUL INFINIT, care a fost foarte bine primit de publicul international. In anul 2003 participa la simpozionul in Timisoara, pe care il organizeaza ASTRA ROMANA, dedicat romanilor din jurul Romaniei, impreuna cu o formatie vocala din Calafat, cu care a participat la cateva festivaluri de grad local in zona Calafat-Vidin, Bulgaria. In anul 2004 absolveste facultatea de muzica din Belgrad, sectia compozitie si tot in acest an formatia VALACHIAN GROOVE isi inceteaza activitatea. In acest an Cristian participa la festivalurile JUTAJAISET si HAAPAVESI FOLK MUSIC FESTIVAL in Finlanda, unde reprezinta cultura romanilor din Serbia. Tot in 2004 participa la Festivalul  FLUIERUL DE AUR in Kraguievac, Serbia, unde il cunoaste pe maestrul Gheorghe Zamfir, indragostindu-se imediat de nai. Incepe sa exerseze cantatul la nai si in urmatorii ani 2005-2007 il viziteaza pe maestrul Zamfir, invatand secretele instrumentului. In anul 2007 il cunoaste pe naistul Joeri Murk, din Elvetia, cunoscut pedagog naist si cu ajutorul sau perfectioneaza cantatul la nai. Intre timp, in anul 2005 devine student la Facultatea de Litere din Craiova, sectiunea pentru limba si literatura romana, pe care nu o termina, din cauza obligatiilor legate de muzica. In anul 2008 devine presedintele Comitetului de Cultura al Consiliului National al Romanilor din Serbia-Timoc si redactor pentru limba si cultura romana in Radio-Televiziunea Maidanpec. Devine si membru al Orchestrei Nationale a Romanilor din Serbia in Novi Sad, undeil cunoaste pe tambalistul Doru Ursu, acordionistul Cristian Giugea si solista vocala Alina Cojocar si incepe pregatirile pentru formarea ansamblului de ethno-jazz-rock, impreuna cu ei. participa la Festival de Muzica si Cultura Romaneasca din Voivodina in anul 2008 si 2009 cu Orchestra Consiliului National al Romanilor din Serbia si cu orchestra RAPSODIA BANATEANA, la Vladimirovat si la Seleus.
La inceputul anului 2009 infiinteaza ansamblul MISTERIA CARPATICA. Se pregateste pentru continuarea studiilor de muzica la coledge-ul BERKLEE, in SUA. Conduce orchestra Asociatiei Folclorice Romane din Maidanpec. Lupta pentru drepturile nationale, culturale si religioase ale romanilor din Serbia.

-Alina Cojocar, solista vocala, nascuta in 1992 la Varset, Banat, Serbia. Canta de la varsta de 4 ani; a invatat secretele muzicii de la tatal sau, regretatul compozitor, aranjor si contrabasist roman din Banatul sarbesc, Ilie Cojocar.
                   
Este eleva a liceului BORISLAV PETROV BRACA din Varset. Laureata si
participanta a multor festivaluri in Serbia si Romania, printre care Festivalul de muzica romaneasca din Voivodina, Cantecele neamului- Suceava,
Festivalul de muzica jazz si pop in Novi Sad si Belgrad, diverse festivaluri de folclor din zona si strainatate. Scrie texte si compune muzica pop si jazz.
Interpreteaza muzica populara din toate zonele romanesti si cerceteaza
traditiile si cantece autentice. Este membra a mai multor formatii de muzica
populara si moderna. Contribuie foarte mult la expresia artistica a ansamblului MISTERIA CARPATICA, a carui membra este de la infiintarea sa.

- Bojidar Simeonov, cimpoi. Nascut in 1984 in Vidin, Bulgaria, Timocul bulgaresc. Muzician roman din Bulgaria, orb din nastere. A terminat liceul de muzica si Conservatorul de muzica din Sofia, sectia cimpoi. Fiind orb, simte si aude muzica ca un mediu foarte puternic de comunicare cu lumea care il inconjoara. Se ocupa de cercetarea folclorului romanesc si balcanic. Este cunoscut ca cel mai bun cimpoist din lume, alaturi de cimpoistul scotian Jack Lee. A colaborat cu foarte multi muzicieni din domeniul muzicii ethno, folk si jazz, precum Theodosii Spasov, Ivo Papazov, Goran Bregovici.
A devenit membrul ansamblului MISTERIA CARPATICA dupa inregistrarea albumului DACIA RIPENSIS. Este membru al Orchestrei orasului Vidin si pedagog muzical. A avansat foarte mult tehnica cimpoiului, aplicand tehnici noi si folosind stiluri diferite. Canta si compune muzica romaneasca, bulgara, sarba, turca, araba, jazz, rock. Este primul cimpoist din lume care foloseste cimpoiul in muzica de hard rock si heavy metal. Contribuie foarte mult pastrarii si dezvoltarii culturii romane din Timocul sarbesc si bulgaresc.

-prof. Cristian Giugea, acordeon si orga electronica, nascut in 1982 la Belgrad, Serbia.
                      
Canta de la varsta de 7 ani. A terminat scoala de muzica si liceul de muzica, sectia acordeon clasic. A terminat Facultatea de muzica din Belgrad, si este doctorand, pregatind teza de doctorat pe tema METODOLOGIA PREDARII A CULTURII MUZICALE. Membru al Orchestrei a Consiliului National al Romanilor din Serbia; dirijorul corului bisericesc SF. TREI IERARHI din Vladimirovat; dirijorul orchestrei Asociatiei folclorice ION DURAIN din Vladimirovat. Experimenteaza cu fuziunea stilurilor muzicale, stilului clasic si baroc cu muzica populara romaneasca. A format taraful sau cu care interpreteaza muzica populara romaneasca.

-Vlada Stefanovici, chitara bass. Nascut in 1989 la Maidanpec, Timoc, Serbia. A terminat scoala de muzica, si liceul de muzica GROOVE MASTERS CENTRE in Novi Sad. Traieste in Novi Sad, unde colaboreaza cu mai multi muzicieni de calitate si este membrul a mai multor formatii de muzica rock, jazz si punk. Fiind roman de origine, combina muzica jazz cu cea romaneasca, exprimandu-se astfel cel mai bine in cadrul formatie MISTERIA CARPATICA. Aplica tehnici noi la chitara-bass, avandu-l ca model pe cunoscutul bassist american Victor Vuton; se pregateste pentru continuarea studiilor de muzica la coledge-ul BERKLEE, in SUA.

-Milen Giukici, chitara. Nascut in 1986, la Vrbas, Voivodina. Chitarist de orientare rock si alternative rock. Fuzioneaza stiluri de muzica si experimenteaza cu diferite feluri de armonizare si ritmizare. A terminat liceul de muzica si work-shop-ul cunoscutului chitarist Stanley Jordan, SUA. Traieste in Belgrad. Este membrul mai multor formatii de rock, jazz si blues.

-Sasha Risteski, baterie, percutii. Nascut in 1985 la Maidanpec, Timoc, Serbia. Canta din frageda copilarie.
                        
A terminat scoala si liceul de muzica. Incepe sa cante rock si heavy metal, si dupa aceea si-a perfectionat tehnica, ridicand-o la nivelul de jazz. In anul 2000 incepe sa cerceteze ritmurile traditionale din zona balcanica. In anul 2003 devine membrul formatiei VALACHIAN GROOVE, participand la diferite festivaluri de rang local in Romania si Bulgaria. In anul 2009 infiinteaza formatia MISTERIA CARPATICA impreuna cu Cristian Wagner. Tot in acest an participa la work-shopul cunoscutului baterist Dave Wehicle, SUA. Se ocupa de cercetarea ritmurilor traditionale romanesti si fuziunea sa cu muzica moderna.

- prof Todor-Doru Ursu, tambal. Nascut in 1983, la Zrenianin, Banatul sarbesc. A terminat scola de muzica si liceul de muzica IOSIF MARINCOVICI din Zrenianin, sectia- teoria muzicala si Conservatorul de muzica din Timisoara, sectiunea- pedagogie muzicala. Singur a invatat sa cante la tambal, prividu-i pe tambalisti din taraful satelor. A urmarit cursurile cunoscutului tambalist Mircea Ardeleanu. Este membru al Orchestrei Consiliului National al Romanilor din Serbia si conducator a mai multor formatii de muzica populara. A perfectionat tehnica tambalului a acordeonului si a contrabasului. Este presedintele Asociatiei folclorice din satul Torac langa Zrenianin si contribuie foarte mult la dezvoltarea si pastrarea culturii romanesti din Banatul sarbesc. Experimenteaza cu fuziunea stilurilor de muzica populara cu cea moderna. Este membru al formatiei MISTERIA CARPATICA si dirijor al tarafului sau.